Poate ai spus de multe ori:
„Nu înțeleg de ce mi se întâmplă din nou.”
Ai ieșit dintr-o relație care te-a rănit, ai avut nevoie de timp să te refaci, iar când ai început o nouă relație, ai observat că apar aceleași probleme.
Poate partenerul este diferit ca profesie, vârstă sau personalitate, însă felul în care te simți ajunge să fie același: confuzie, nesiguranță, anxietate, nevoia permanentă de a fii acceptată sau teama că vei fi abandonată.
Dacă ai trecut prin astfel de experiențe, este firesc să te întrebi:
„De ce repet mereu același tip de relație?”
De cele mai multe ori, nu alegem conștient să intrăm într-o relație care ne rănește.
Intrăm pentru că acel tip de relație ne este, într-un fel, familiar.
Experiențele din copilărie, relațiile importante din trecut și felul în care am învățat să iubim pot influența alegerile pe care le facem ca adulți.
Asta nu înseamnă că ești condamnată să repeți aceleași situații.
Înseamnă doar că există tipare pe care încă nu le-ai observat suficient de clar.
Poate observi că:
alegi parteneri indisponibili emoțional;
rămâi într-o relație chiar dacă suferi;
îți este greu să spui „nu”;
pui mereu nevoile celuilalt înaintea ta;
îți este teamă că vei rămâne singură;
simți că trebuie să demonstrezi mereu că meriți iubirea.
Un singur semn nu înseamnă automat că te afli într-o relație toxică, însă atunci când aceste situații se repetă în mai multe relații, merită să le privești cu atenție.
Multe femei cred că problema este lipsa voinței.
În realitate, lucrurile sunt mai complexe.
Atunci când ani de zile ai funcționat într-un anumit mod, creierul și emoțiile tale ajung să considere acel mod ca fiind familiar.
De aceea, chiar dacă rațional știi că relația îți face rău, emoțional îți este foarte greu să pleci sau să pui limite.
Acesta este unul dintre motivele pentru care simplul sfat „pleacă din relație” nu este suficient.
Da.
Dar schimbarea începe prin înțelegerea lui.
Când începi să observi ce te face să alegi anumite persoane, de ce reacționezi într-un anumit fel și ce nevoi emoționale stau în spatele comportamentelor tale, poți începe să faci alegeri diferite.
Procesul nu înseamnă să devii perfectă.
Înseamnă să începi să alegi relații în care există mai mult respect, siguranță și echilibru.
Uneori, o conversație sinceră și structurată poate aduce claritate acolo unde de luni sau ani există doar confuzie.
Dacă simți că repeți aceleași relații și nu mai înțelegi de ce, poți începe cu o interpretare audio personalizată de 15 minute, în care analizăm situația pe care o trăiești în prezent și identificăm posibilele direcții de reflecție.
Dacă simți că ai nevoie de un proces mai profund, poți programa și o ședință individuală online sau poți alege programul „Călătorie în Vindecarea Sinelui”, unde lucrăm împreună timp de patru săptămâni asupra tiparelor relaționale și a echilibrului tău emoțional.